Dietetician Nutriționist – Anca Georgiana ISPAS

Obezitatea infantilă este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică ale secolului XXI, problema fiind una globală și afectând în mod constant multe țări cu venituri mici și medii, în special populația din mediul urban. La nivel global, prevalența supraponderii și obezității a crescut cu 47,1% pentru copii și cu 27,5% adulți între 1980 și 2013. 

Obezitatea infantilă este asociată cu un risc mai mare de deces prematur și dizabilitate la vârsta adultă. Copiii afectați de suprapondere și obezitate sunt mai predispuși să păstreze excesul ponderal la vârsta adultă și să dezvolte boli cronice netransmisibile (BCN), cum ar fi diabetul sau bolile cardiovasculare, la o vârstă mai fragedă. Pentru majoritatea BCN asociate cu obezitatea, riscurile depind parțial de vârsta de debut și de durata obezității. Copiii și adolescenții obezi suferă atât de consecințe pe termen scurt, cât și de consecințe pe termen lung.

Prevenția obezității este extrem de importantă, având în vedere cât de dificil este tratamentul. Profesioniștii din domeniul sănătății și educatorii din domeniul sănătății implicați în prevenția obezității infantile trebuie să înțeleagă diferența dintre tratament și prevenție. Tratamentul obezității infantile trebuie să aibă loc într-un cadru clinic, după o evaluare clinică amănunțită și adecvată. Prescrierea programelor de management al greutății, oferirea de sfaturi nutriționale sau implementarea altor intervenții individuale pentru copilul suferind de obezitate ar trebui să fie realizate de medicul pediatru, medicul de familie, dieteticianul sau alte cadre medicale cu studii de specialitate.

Mitul conform căruia copiii și adolescenții supraponderali nu sunt îngrijorați de greutatea lor sau fac puțin efort pentru a încerca să-și controleze greutatea este cât se poate de neadevărat. Educația pentru sănătate având ca scop prevenția obezității infantile poate duce la alterarea tehnicilor corespunzătoare de control al greutății, generând efecte neplanificate și dăunătoare sănătății cum ar fi înfometarea, vărsăturile, abuzul de laxative, diuretice și fumat pentru a suprima pofta de mâncare.

Copiii obezi și părinții lor pot interpreta greșit informațiile din mass-media despre obezitatea infantilă și alte mesaje de control al greutății, orientându-se spre programe care promit pierdere în greutate rapidă, diverse produse dietetice sau planuri de reducere ponderală, toate acestea fiind nepotrivite pentru copiii în creștere . 

Programele de prevenție a obezității infantile și mesajele promovate de educație pentru sănătate au potențialul de a stigmatiza și mai mult copiii cu suprapondere sau obezitate. 

Persoanele care se confruntă obezitate sunt, în general, mai susceptibile de a se confrunta cu probleme și restricții sociale datorită greutății lor comparativ cu persoanele normoponderale. Aceasta include stigmatizarea în domeniul sănătății și în timpul educației lor. Stigmatizarea globală a obezității a crescut accelerat, în ultimele decenii, chiar și în rândul personalului medical. Societatea consideră că obezitatea este o cauză a unui stil de viață, sau că este („vina lor”, „sunt inactive”, „nu au autocontrol”).

Persoanele care suferă de obezitate sunt conștiente de forma și dimensiunea corporală,  iar nu de puține ori profesioniștii din domeniul sănătății sunt părtinitori față de ei. În plus, copiii cu obezitate de ambele sexe sunt foarte conștienți de problemele pe care le au, la care se adaugă o stimă de sine scăzută. Toate aceste elemente determină niveluri ridicate de suferințe emoționale și o mai slabă performanță intelectuală, cât și o voință scăzută, general în viață. Ultimul lucru de care au nevoie copiii care suferă de obezitate este reamintirea constantă a statusului lor ponderal. La stigmatizarea continuă a copiilor cu probleme de greutate se adaugă concentrarea educatorilor din domeniul sănătății pe pericolele la care sunt expuse persoanele cu obezitate, putând astfel în mod involuntar să discrimineze copiii cu exces de greutate prin excluderea lor de la participarea la anumite evenimente, jocuri școlare sau activități sportive.

Promovarea sănătății încă din primele etape ale vieții prin încurajarea practicilor alimentare sănătoase și a activității fizice regulate are potențialul de a influența major sănătatea și bunăstarea în timpul copilăriei și în etapele ulterioare ale vieții. 

Obiceiurile alimentare în timpul copilăriei pot influența preferințele și obiceiurile alimentare din viața de adolescent și adult, o alimentație adecvată contribuind la îmbunătățirea calității vieții copiilor și a potențialului lor de învățare și, prin urmare, la o performanță școlară superioară.Copii și adolescenții deprinși cu obiceiuri alimentare sănătoase sunt încurajați să fie activi din punct de vedere fizic, să evite fumatul și să învețe să gestioneze stresul, pentru a reduce apariția BCN la vârsta adultă. 

Educația nutrițională este un element-cheie în promovarea unui comportament alimentar sănătos și a unei vieți active, elemente care ar trebui să se regăsească încă din primele etape ale vieții. Dintre instituțiile de educație, școlile reprezintă cea mai eficientă cale de a atinge un larg segment din populație incluzând tineri, personal școlar, familie sau alți membri ai comunității. Educația nutrițională în școli are trebui să se adreseze nevoilor și intereselor școlarilor, cadrelor didactice și școlii, să fie relevantă pentru scopul programelor, să ia in considerare alfabetizarea nutrițională și alimentară curentă a indivizilor, dar să fie potrivită și din perspectivă culturală. Pentru a duce la îndeplinire aceste obiective, educația nutrițională trebuie să fie încorporată în programa școlară care implică în mod activ profesori, familia și alți profesioniști din comunitate.Educația nutrițională propusă în curricula școală ar trebui să se concentreze nu numai pe furnizarea de informații nutriționale, dar mai ales pe dobândirea de competențe și comportamente legate de preparare, conservare sau depozitare a hranei, precum  și aspecte socio-culturale ale alimentației. 

Programele de educație nutrițională ar trebui să asigure elevilor cunoștințele și abilitățile necesare, să sprijine autoeficacitatea și să încurajeze schimbarea comportamentului care să conducă la adoptarea unei diete sănătoase și la un nivel de activitate fizică în acord cu recomandările nutriționale specifice categoriei de vârstă.Formarea adecvată a personalului educațional contribuie la creșterea gradului de conștientizare și motivează profesorii și educatorii să promoveze stiluri de viață sănătoase. 

Creșterea alfabetizării alimentare și nutriționale în rândul copiilor reprezintă cea mai importantă acțiune pentru îmbunătățirea dietei, dar și pentru prevenirea apariției BCN din mai multe motive. În primul rând, alfabetizarea este corelată cu activitatea de zi cu zi, apoi încurajează indivizii și comunitățile să mențină calitatea dietei și să o păstreze constantă pe termen lung. Copiii ce dobândesc abilități critice și interactive reușesc să facă alegeri alimentare corecte, în plus, intervențiile realizate în primele etape ale vieții au ca avantaj rapiditatea în învățare cât și fixarea informațiilor dobândite.

Surse:

1. Noncommunicable diseases: Childhood overweight and obesity. 

2. https://www.who.int/news-room/q-a-detail/noncommunicable-diseases-childhood-overweight-and-obesity

3. Kuipers YM. Focusing on obesity through a health equity lens . 2010 

4. Chaudhary A, Sudzina F, Mikkelsen BE. Promoting healthy eating among young people a review of the evidence of the impact of school-based interventions. Nutrients. 2020;12(9):1–34. 

5. Spinelli A, Buoncristiano M, Kovacs VA, Yngve A, Spiroski I, Obreja G, et al. Prevalence of severe obesity among primary school children in 21 European countries. Obes Facts 2019;12(2):244–58. 

6. Wirth A, Wabitsch M, Hauner H. The Prevention and Treatment of Obesity.Dtsch Arztebl Int. 2014;111(42). 

7. O’Dea JA. Prevention of child obesity: ‘First, do no harm.’ Health Educ Res. 2005;20(2):259–65.   

8. Weihrauch-Blüher S, Kromeyer-Hauschild K, Graf C, Widhalm K, Korsten-Reck U, Jödicke B, et al. Current Guidelines for Obesity Prevention in Childhood and Adolescence. Obes Facts. 2018;11(3):263–76. 

9. Rome ES. Obesity Prevention and Treatment Contraception View project Research on Eating Disorders View project. Artic Pediatr Rev. 2011 

10. Tapking C, Benner L, Hackbusch M, Schüler S, Tran D, Ottawa GB, et al. Influence of Body Mass Index and Gender on Stigmatization of Obesity. Obes Surg. 2020 Dec 1;30(12):4926–34. 

11. Doustmohammadian A, Omidvar N, Shakibazadeh E. School-based interventions for promoting food and nutrition literacy (FNLIT) in elementary school children: A systematic review protocol. Syst Rev. 2020;9(1):1–8. 

12. Sørensen K, Van Den Broucke S, Fullam J, Doyle G, Pelikan J, Slonska Z, et al. Health literacy and public health: A systematic review and integration of definitions and models. BMC Public Health. 2012;12(1). 

13. Freisling H, Haas K, Elmadfa I. Mass media nutrition information sources and associations with fruit and vegetable consumption among adolescents. Public Health Nutr. 2010;13(2):269–75. 

14. Langford R, Bonell CP, Jones HE, Pouliou T, Murphy SM, Waters E, et al. The WHO Health Promoting School framework for improving the health and well-being of students and their academic achievement. Vol. 2014, Coc 

15. Appleton AA, Litchfield RE. Promoting health literacy through the school nutrition environment. 2010;1480105:181.