Ne stă în fire să judecăm totul în jur. Și ne vine atât de ușor să facem asta, încât etichetarea a devenit parte din felul nostru de a fi. 

Felul acesta de a fi stă confortabil pe raftul de ”principii personale” peste care trecem cu greu. Din principiu. 

Ce omitem însă adesea este faptul că suntem atât de diferiți și atât de diverși în gândire, în fizionomie și în traume personale, când ar trebui defapt să fim asemănători în etică.

Bullying-ul este un rezultat al acestor principii și etichetări. Bullying-ul se învață în special dacă vorbim de copii, care copiază cel mai adesea ceea ce văd acasă sau care au dificultăți în a-și exprima emoțiile într-un mod constructiv. Ce înseamnă asta? Că ”bătăușul” nu-și confruntă adevărații adversari, ci fiind la rândul său victimă, caută o altă victimă. Pentru că are nevoie să găsească o victimă pe care o consideră slabă. Care sunt efectele pe termen lung? Pe scurt, problematice pentru bully. Dar nu căutăm să ne concentrăm de această dată pe a justifica acțiunile personajului negativ, ci pe modul cum impactează insecuritatea personală o nouă victimă. Societatea este un loc sălbatic cu prea multe așteptări- note bune, o carieră, familie, mașină, tot.

Bullying-ul în școli este o temă veche de secole și de-a lungul timpului a căpătat noi forme. Una dintre ele este cyberbullying-ul care s-a dezvoltat odată cu progresele tehnologice și cu accesul la internet. 

Ținta? Oricare dintre colegii de clasă. Pentru că bătăușul caută pe cineva care este mereu la îndemână. Și orice motiv este suficient de bun pentru a începe procesul de hărțuire în formă fizică sau psihologică. Motivul? Orice este mai prejos de principiile, așteptările, standardele bătăușului. Motivul ține de etichetele asociate victimei alese- nu și-a văzut de lungul nasului, părinții câștigă poate mai puțin, este considerat prost, etc.

Metodele alese diferă în funcție de vârstă și de instrumentele la care bătăușii au acces. În cazul de față, vorbim despre cyberbullying și ne concentrăm așadar pe instrumente digitale care își pot avea originea în lumea digitală sau în lumea reală. Nu de puține ori ne-au apărut pe Facebook imagini și filmulețe cu copii de generală sau de liceu care supuneau la diferite chinuri un alt tânăr. Filmulețe făcute pentru satisfacția bătăușilor desigur, pentru a-și obține astfel validarea că au umilit și rănit pe cineva nepuntincios. Ne abținem de la a aplauda ironic faptele de vitejie ale acestor eroi despre care nu se vor scrie cântece. 

Victima este supusă și îndură adesea chinuri complexe, care sunt limitate de imaginația bătăușului. Iar pentru că aceasta este o situație nouă cu care victima nu a mai avut de a face, intervine contractul mutual între bătăuș și victimă, anume victima tace; de frică- frica de mai multă umilire, de a-și dezamăgi părinții, de a nu răni pe altcineva în acest proces. Pentru că intervin amenințările. 

Iar internetul nu face decât să faciliteze întregul proces. Pentru că bătăușul ține să amenințe cu publicarea unor materiale care pun victima într-o lumină vulnerabilă.

Iar societatea adesea alimentează astfel de comportamente. De la părinți care nu acordă atenție mesajului prezentat acasă, la un sistem de justiție care nu este de partea victimei și până la consumatorii de media care se hrănesc cu astfel de povești. 

Efectul asupra victimei? Dacă ne uităm puțin în urmă, traumele sunt ușor de identificat. Doar că e important să ne uităm puțin mai departe de curtea vecinului, pentru că la nivel național încă nu acordăm atenția cuvenită acestui subiect și nici combaterii acestuia. Nu este suficient s-o împachetăm în ”taci și rabdă că trece”. În Coreea de Sud de exemplu, numărul tinerilor care se sinucid ca urmare a cyberbullying-ului este mare. Este într-adevăr un rezultat cumulat al presiunii societale menționat mai sus. Finlanda pe de altă parte are o altă abordare în educarea copiilor și a modului în care abordează tot ceea ce ține de formarea lor, motiv pentru care este una din cele mai fericite țări la nivel mondial. 

Bullying-ul în general este un rezultat al unei rupturi între elevi, a modului în care percep diferite situații sau de cum se plasează în societate ca urmare al statului părinților. Suntem rezultatul acțiunilor noastre, nu a mașinii pe care o conducem în timpul liceului sau a altor astfel de avantaje. 

Este vital să învățăm de la o vârstă fragedă despre empatie și incluziune socială. Mentalitatea ”prefer să dea al meu primul decât să și-o ia că nu e fătălău” este una creatoare de monștri. Putem fi mai buni și putem ajunge mai departe împreună.